Cântec oltenesc
Leleo muică, rândurica
Nu mai poate, mitutica,
Că-i frumoasă dimineață,
Roua-i nasturi pe verdeață
Și Zorilă-n răsărit
Joacă-n câmpul aurit.
Plec, mă duc la d-ăi ciocoi
Ce-și bat joc și-și râd de noi.
Leleo muică, leleo Doamne!
Prunculeții-mi mor de foame.
Mor în Țara Românească
Cea avută, cea cerească!
Codrul mândru c-a-nverzit,
Frunza mi l-a-mpodobit;
Mă duc să pândesc ciocoi,
Că prea mult își râd de noi.
Ce folos d-așa câmpie,
De a țării avuție,
C-aduc aurul cu sacii,
Dacă parte n-au săracii!
Că din holda ce muncesc
Nici un bob nu folosesc;
Muncesc tot pentru ciocoi.
Copilașii îmi stau goi.
N-au cămașe, n-au mâncare,
Că și biata mă-sa n-are.
N-are-a toarce, n-are-a țese,
Și din trențe nu mai iese.
Că plătesc, plătesc, plătesc
Și nu mai mă răfuiesc.
Tot e-n plată la ciocoi,
Lumea nu e pentru noi.
Într-o zi ne-a cere doare
Plată p-aer și pe soare.
Că cer vamă și chirie
Și p-a fiarei vizunie.
Plătesc locul de bordei
Și n-am nici mălai de mei.
O, ciocoi, ciocoi, ciocoi,
Ce-am fi oar’ de vină noi!
Anul tot în lucrul vostru,
N-avem timpuleț al nostru.
P-o oiță cereți plată,
Fiindcă paște, fiindcă fată.
Găini cereți să vă dăm;
De n-avem, să cumpărăm.
Mai iertați-ne, ciocoi,
C-abia pielea e pe noi.
Până când să dăm în vară,
Doi copii îmi degerară;
Că-i coliba dărâmată,
Cerga d-arendaș luată.
De gâteaje am sfârșit,
Și ciocoiul le-a scumpit.
O, ciocoi, ciocoi, ciocoi,
Ce ne frigeți, vai de noi!
Ce folos d-așa câmpie,
De a țării avuție,
C-aduc aurul cu sacii,
Dacă parte n-au săracii!
Că din holda ce muncesc
Nici un bob nu folosesc;
Muncesc tot pentru ciocoi.
Copilașii îmi stau goi.
Că plătesc și pentru vatră,
Pentr-un căpătâi de piatră,
Pentru tot ce e sub soare;
C-a zis Crist, că daca moare
Ăl d-a fost mai necăjit,
El e-n cer mai fericit.
Mai dați cer pe la ciocoi
Și pământ la d-alde noi.
Cristulețe, mai ia-ți cerul,
Că ne rebegește gerul.
Ia-ți și cerul și cuvântul,
Și mai lasă-ne pământul.
Dă-mi cât poci măcar a sta,
Capul a mi-l rezima.
Mai du-n cer și d-ăi ciocoi
Și mai iartă-ne pe noi.
Leleo muică, dac-aș prinde
Hoțomani d-ăi de ne vinde,
Hoțomani de la biserici,
D-ăi ce ne tot fac la predici,
Să le spui ce-a zis Cristos
Pe când mi-ți umbla pe jos
Și da lumea la ciocoi
Ș-oprea cerul pentru noi!
Leleo muică, cucul cântă!
Vară verde, vară sfântă,
Codrului că plete-i crește,
Pe voinic că mi-ți umbrește.
Umbra-i deasă-n cărpeniș,
Să m-așez la un cotiș,
Să pândesc la d-ăi ciocoi,
Că prea sunt spurcați cu noi!
Leleo muică, măiculiță,
Ia dă-mi toanta pușculiță,
Că de an n-am mai cătat-o
Și rugin-a fi mâncat-o;
Că de an n-am dat cu ea,
Ș-asta-i toat-averea mea.
Că mă duc la d-ăi ciocoi
Ce-și bat joc și-și râd de noi.
Ce folos d-așa câmpie,
De a țării avuție,
C-aduc aurul cu sacii,
Dacă parte n-au săracii!
Că din holda ce muncesc
Nici un bob nu folosesc;
Muncesc tot pentru ciocoi.
Copilașii îmi stau goi.
Muzica și imaginile sunt create de studioul Cântă-mi o Poezie folosind tehnologia de inteligență artificială; versurile sunt opera autorului.